(16 Decembrie 1952 - 25 mai 2009)

Prof dr Eugenia Pop a trecut in amintire

    Neasteptata veste a venit ca un traznet. Doamna profesoara Eugenia Pop a incetat din viata la numai 56 de ani si 5 luni, anuntandu-ne parca, pierderea bataliei in fata celei mai mari incercari pe care soarta i-a harazit-o, intr-o existenta plina de zbucium. Ne obisnuiseram in ultimii 3-4 ani, sa apara ca invingatoare si increzatoare dupa fiecare lupta pe care o ducea cu o boala care, dupa cum se vede, inca nu iarta. Cu optimismu-i cunoscut Jeni a noastra ne-a asigurat, inainte de ultima internare in spital, ca ne vom revedea la inceputul noului an scolar. Iar noi am crezut-o si de aceasta data. Astazi suntem in situatia de a pastra in amintire doar imaginea unui dascal model, daruit cu toate calitatile profesiei, stapanind pana la perfectiune arta didacticii, intemeiata pe aptitudini certe, pregatire de cel mai inalt grad in specialitate, cultura generala de larga cuprindere, o nestavilita preocupare pentru informare si cunoastere, o atitudine permanent activa, putere, vointa si daruire nestavilita in lucrul cu elevii. A fost profesorul reusitelor din fiecare an scolar la olimpiade si la alte concursuri scolare pe teme de chimie, tinute pe plan national si, in mai multe randuri, pe plan international. Nazuinta spre reusita pe plan profesional i-a adus titlul de doctor in chimie, iar staruinta depusa pe linia cercetarii stiintifice s-a concretizat prin participari la numeroase reuniuni internationale ca si prin inserarea lucrarilor sale in volume si in reviste de specialitate din tari europene si de pe alte continente.
  Mai recent multe regretata disparuta dintre noi, a tinut sa dea un contur si mai pronuntat excelentei sale pregatiri in chimia organica terminand si facultatea de farmacie. A fost reusita care i-a deschis directia de cercetare in domeniul farmacologiei cu aplicatii concretate in cel al farmacodinamiei. Din nefericire sfarsitul nedrept si nemeritat a survenit atunci cand inca voia sa intarzie cat mai mult zenitul carierei sale didactice si stiintifice, pentru care pregatea noi proiecte, spre o si mai luminoasa inaltare. A invins-o boala necrutatoare? A invins-o munca istovitoare de care nu se putea desprinde nici o clipa? Poate ca amandoua ... Acum se odihneste in cimitirul "Sfanta Treime" din Prund.
  Si-a lasat in urma sotul si cei doi copii - familia iubita - pentru fericirea carora a jertfit asa cum a inteles ea ca e bine sa o faca, energia fiecarei clipe din propria ei viata. Lor, dorim sa le aducem, atat cat putem noi, in aceste clipe de sfasietoare durere, o farama de mangaiere ca un semn ca scumpa lor sotie si mama, iubita noastra colega si profesoara, Eugenia Pop, va ramane mereu vie in inimile noastre.
  Dumnezeu sa o odihneasca in eterna pace a Edenului Sau!

Profesorii, personalul administrativ si elevii colegiului National "Dr. Ioan Mesota"

Toti cei care vor sa-si exprime un gand de aducere aminte sunt rugati sa trimita un email pe adresa scolii: colegiul_mesota@yahoo.com
* * *

Am avut-o timp de 4 ani diriginta pe d-na profesoara Eugenia Pop. Nu imi vine sa cred ca nu mai este printre noi. Este mult prea trist. Sincere condoleante familiei. Ii inteleg prin ce trec din proprie experienta, iar durerea pe care o resimt este de neimaginat. Dumnezeu sa fie alaturi de ei in aceste clipe grele. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
Liliana Miron - avocat

* * *

Sincere condoleante familiei. D-na Eugenia Pop mi-a fost 4 ani profesoara de chimie si inca 4 ani colega de facultate. Un om deosebit, a carui disparitie nu mi-o pot imagina. Dumnezeu s-o odihneasca in pace.
Farm. Andreea Motoc