Brașov, Str. Bihorului nr.3 cod postal 500209 e-mail:colegiul_mesota@yahoo.com
Telefoane: secretariat 0268/543455 sau 0368/449197; director 0268/543457 ; director adj. 0268/543456 sau 0368/007093 | Contactaţi-ne



search engine by freefind căutare avansată

Medalia de aur în proba de sabie


Tânărul sportiv român Andrei Păştin, elev al colegiului nostru, a obţinut medalia de aur în proba de sabie cadeţi masculin individual din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Verona (Italia), anunţă Agerpres.

Andrei Păştin (campion european, medalie de bronz cu echipa României de juniori) l-a învins în finală pe americanul Robert Vidovszky, cu 15-10, după ce se impusese în semifinale în faţa lui Alonso Santamaria (Spania), cu 15-11. Pe tabloul de 64, el a trecut cu 15-14 cu Szymon Hryciuk (Polonia), pe tabloul de 32 a dispus cu 15-5 de Oleg Iuzakov (Rusia), pe tabloul de 16 l-a eliminat cu 15-9 cu Hyun Jun (Coreea de Sud), iar pe tabloul de 8 a avut câştig de cauză cu 15-13 în faţa altui român, Rareş Ailinca, conform sursei citate.

Coordonat de pe margine de tehnicianul Rareş Dumitrescu (meșotist, promoția 2002 - antrenor individual) și Marius Gălățeanu (antrenor echipă), Păştin a adus prima medalie pentru România la un Campionat Mondial, în probele de cadeţi, după o pauză de trei ani. Totodată, este prima medalie la un Campionat Mondial din istorie pentru sabia românească în probele dedicate cadeţilor, precizează, Agerpres.

Rugat să ne împărtășeasca câteva cuvinte despre excelenta performanță, acesta ne-a declarat:Medaliile sunt rezultatul muncii, dorinței și a încrederii. Școala este importantă întrucât în sport trebuie să reziști presiunii și să gândești fiecare acțiune pe care o vei face, lucruri pe care le înveți și le disciplinezi în școală.

(sursa http://lapasprinbrasov.ro , joi, 5 aprilie 2018)



Contact:

  • Brașov, Str. Bihorului nr.3
  • Cod postal 500209
  • E-mail: colegiul_mesota@yahoo.com

Telefoane:

  • Secretariat: 0268 543455 / 0368 449197
  • Director: 0268 543457
  • Director adj.: 0268 543456 sau 0368/007093