Prietenia

Esanu George, promotia 2010

 

Dupa luni de asteptare, ma incumet in sfarsit sa scriu despre ceva cu adevarat important pentru mine si indraznesc sa cred ca este ceva important pentru fiecare om, cu toate ca intr-o societate bazata pe principii efemere ca aceasta, exista tendinta sa se uite de acest aspect important al vietii, inteles in originarul si adevaratul sens al cuvantului ce il defineste: voi scrie in cele ce urmeaza despre prietenie.

Trebuie totusi sa recunosc ca nu ma simt in stare sa abordez subiectul acesta de unul singur, de aceea, pe langa propria mea experienta, voi folosi citatele si ideile expuse in opera celui care a scris despre prietenie cu mai bine de doua milenii inaintea mea, Marcus Tulius Cicero. Amicitia absentes adsunt, egentes abundant, imbecilii valent et quod difficilius dictu est , mortui vivunt... (Prin prietenie cei de departe sunt prezenti, saracii traiesc in belsug, cei slabi sunt puternici si, ceea ce e mai greu de spus, mortii traiesc. ) Este poate cel mai frumos citat al lui Cicero. Unii ar putea scrie un eseu lung si frumos pornind de la acesta, insa eu nu pot decat sa spun ceea ce simt, in cuvinte simple si putine: stiu ca imi port prietenii mereu in suflet, caci ei fac parte din fiinta mea; stiu ca nu m-am simtit niciodata bogat, dar stiu ca daca am vreo bogatie, aceea este prietenia; stiu ca am fost slab de cand ma stiu, dar prietenii m-au facut mai puternic. Dumnezeu s-a indurat de mine si pana acum nu m-a facut sa trec prin durerea cauzata de moartea unui prieten.

Citind De Amicitia, prima idee care m-a izbit a fost aceea ca prietenia poate avea loc doar intre oameni buni. Nu pot crede asta, pentru ca nu pot fi atat de impertinent incat sa ma consider un om bun, dar nici nu pot sa ma consider atat de josnic incat sa nu fiu in stare sa fiu un prieten adevarat. Ceea ce cred insa este ca prietenia poate sa faca si un om rau mai bun. Astfel, pentru ca Cicero a scris in repetate randuri ca prietenia nu poate exista fara virtute, consider ca prietenia este insasi o virtute. De fapt, ce este prietenia? Din invatatura lui Hristos inteleg ca ea este iubirea de aproape. Caci nu a fost bunul samaritean prieten celui pe care l-a salvat? Sigur, nu ma refer aici la o prietenie intima, dar oare toate prieteniile adevarate nu incep asa? Oare nu dorinta omului de a fi aproape de cei in nevoie sta la temelia unei prietenii durabile? Adevarul este ca putinii mei prieteni sunt astfel de samariteni, oameni care au intrat brusc in viata mea, atunci cand aveam mai mare nevoie de ei, oameni care au ales sa ramana in viata mea, desi nu aveau nimic de castigat. Fara o anumita prietena nu as fi putut termina scoala generala, cel putin nu cu rezultatele obtinute; fara prieteni viata in sine ar fi o povara pentru mine. Regretul meu cel mai mare este ca nu cred ca ii voi putea vreodata rasplati indeajuns. Fata de ei, eu nu pot simti decat respect si o dragoste nemarginita. Dar destul despre mine.

Sa nu se inteleaga ca, prin cele scrise mai sus, vreau sa spun ca cel mai frumos lucru in prietenie este obtinerea unor avantaje rezultate din intrajutorare si ca prietenia depinde in primul rand de asta. Dimpotriva, nu exista nimic mai frumos si mai satisfacator, decat momentul cand reusesti sa nu te mai gandesti la problemele tale, oricat de multe si de mari ar fi ele, si sa te dedici in totalitate rezolvarii problemelor prietenului tau, fara sa te astepti la reciprocitate, caci quid accidit suis autem incommodis graviter angi non amicum sed se ipsum amantis est. (Cine este greu chinuit de propriile nefericiri nu isi iubeste prietenul, ci pe sine insusi). Asa fac prietenii si aici ma refer la prietenii adevarati, nu la cei de convenienta, cu care te duci la petreceri sau in cluburi; ma refer la prietenii cu care simti nevoia sa vorbesti si care te asculta atunci cand simti ca lumea ta sa prabuseste sub propriii ochi. Prietenii adevarati, atunci cand esti la pamant, se grabesc sa te ridice, spre deosebire de cei prefacuti, care se grabesc sa te ingroape in uitare.

Prietenia este mai importanta si decat rudenia. Cati dintre noi nu avem rude apropriate, fie veri primari sau secundari, fie chiar nepoti, dar care niciodata nu ne suna, nu ne viziteaza si nici nu se intereseaza de soarta noastra? Legaturile acestea, dupa cum Cicero afirma, sunt create de natura, namque hoc praestat amicitia propinquitati, quod ex propinquitate benevolentia tolli potest, ex amicitia non potest. (Caci prietenia e mai presus decat inrudirea, prin aceea ca iubirea poate lipsi din inrudire, din prietenie insa nu) Din pacate, a venit momentul in care trebuie sa ating un punct dureros pentru unii, dar fara de care lucrarea aceasta nu ar fi completa: prieteniile care candva au fost puternice, dar care au luat sfarsit ori s-au distantat. Intrebarea este, de ce? Pestem nullam maiorem est amicitiis quam in plerisque pecuniae cupiditatem, in optimis quibusque honoris certamen et gloriae(Nu exista pacoste mai mare pentru prietenie decat lacomia de bani a celor mai multi si lupta pentru onoruri si glorie a celor mai buni.), declara Cicero, altfel spus, nu exista dusman mai mare al prieteniei decat conflictul de interese.

Ca toate lucrurile in lume, oamenii se schimba, uitand de multe ori de cei care ii iubesc si de ei insisi. Astfel, din motive precum anturajul, banii, o femeie usoara, et cetera, dispare sinceritatea si increderea, desi in amicitia nihil fictum est, nihil simulatum et, quidquid est, id est verum et voluntarium. (In prietenie insa nu e nimic mincinos, nimic prefacut, si totul in ea e adevarat si spontan) Apoi dispare respectul. Maximum ornamentum amicitiae tollit, qui ex ea tollit verecundiam.(Cine suprima respectul din prietenie, acela ii rapeste cea mai mare podoaba) Din acel moment, relatia de prietenia se incheie, caci fiecare are datoria sa se protejeze pe sine de viitoare dezamagiri, dar mai ales sa apere tocmai acele persoane dragi care nu de mult i-au fost prieteni, sa ii apere de propria sa tendinta de a intra intr-un joc mincinos si de ai rani la randul sau. Dar sa retinem un aspect important: putem fi prieteni si acelora pe care nu ii mai putem considera prieteni, caci prin asta ne dovedim iubirea. Cei care sunt capabili sa inteleaga asta vor intelege fara nicio explicatie. Mai ramane ceva: nu va ganditi doar la ce v-au gresit fostii prieteni, dar si la cum poate ati gresit voi. Poate le-ati cerut prea mult, poate nu i-ati iubit destul, poate ar fi trebuit sa le iertati mai mult.

Concluzia ar putea fi aceasta:
Amore, more, ore, re
Probantur amicitiae
(Prieteniile se dovedesc prin dragoste, comportament, vorba, fapta)
Dar de fapt, tinand cont de aceste cuvinte, concluzia este raspunsul fiecaruia la intrebarea: cati prieteni. ne sunt cu adevarat prieteni si, mai ales, cator prieteni le suntem prieteni?